Ești aici: Acasă » Actualitate » Cum văd timişorenii corupţia din oraşul lor

Cum văd timişorenii corupţia din oraşul lor

Echipa Erupţie Anticorupţie a ajuns la Timişoara acum o săptămână pentru desfăşurarea trainingului de Community Organizing (Organizare Comunitară). Trainingul a fost susţinut de Radu Nicolae, politolog, autorul unor cărţi despre politicile anticorupţie şi manager la Centrul de Resurse Juridice (CRJ) împreună cu Simona Adam, Project Manager la Fundaţia SynergEtica.

 

În zilele de 20-21 octombrie am făcut cunoştinţă cu cei 16 participanţi, printre care s-au aflat studenţi, tineri antreprenori, dar şi persoane cu experienţă, inclusiv în organizarea comunitară, ceea ce ne-a bucurat. Agenda primei zile a debutat cu o scurtă prezentare a proiectului Erupţie Anticorupţie şi a continuat cu prezentarea participanţilor, printr-un joc de această dată, ca să mai spargem tiparul cursului. Am început apoi să descoperim noţiunile de bază ale Organizării Comunitare: definirea termenilor, obiectivele generale ale OC, rolul Organizatorului Comunitar. În timpul orei de dezbatere, participanţii noştri au făcut o listă cu principalele probleme observate de ei pe tema corupţiei din Timişoara: există corupţie în spitale, în sistemul de transport în comun, când se fac cazările în cămine, există abuz de putere, nepotism, corupţie cu fonduri europene, corupţie în justiţie (când se fac revendicări), se dă mită pentru note la examene în universităţi, se cer la şcoală bani informali, contribuţiile la biserică sunt nefiscalizate.

 

Am încercat să răspundem la întrebarea „De ce există o participare publică atât de redusă?” şi răspunsurile au fost: lipsa educaţiei din şcoli şi licee, lipsa de reacţie a autorităţilor publice la demersurile societăţii civile şi ale jurnaliştilor, agenda cetăţeanului este de obicei ignorată, frica de repercursiuni, ceea ce duce la demotivare. Participanţii au identificat grupuri de cetăţeni care sunt afectate de corupţie: persoane fără posibilităţi financiare (care nu au bani să dea mită pentru a fi trataţi mai bine), cei care au bani (pentru că plătesc de două ori serviciile la care au dreptul), oamenii de afaceri, cei care au firme. Până la urmă oamenii corecţi sunt afectaţi de marginalizare şi consideraţi anormali. Domeniile în care se consideră că există corupţie în Timişoara sunt: administraţia publică, sistemul educaţional, spitalele, biserica, justiţia. Concluzia acestei discuţii a fost că nu poate exista o domnie a legii fără implicarea cetăţenilor şi fără a da un exemplu personal.

De asemenea, un reprezent DGA din Timişoara a făcut o prezentare a activităţilor desfăşurate de această instituţie pentru prevenirea şi combaterea corupţiei şi şi-a exprimat toată disponibilitatea pentru a colabora cu cetăţenii pentru conştientizarea acestui fenomen în Timişoara.

Ca şi la celelalte traininguri, la finalul primei zile participanţii au primit o serie de chestionare, iar până a doua zi fiecare dintre ei a intrat în contact cu cetăţeni din cartierul propriu sau de pe stradă, cărora le-a adresat câteva întrebări despre modul în care percep corupţia şi dacă sunt dispuşi să acţioneze în vreun fel pentru eradicarea ei. Oamenii mai în vârstă au fost mai dispuşi să răspundă la întrebări, faţă de tinerii care au fost mai indiferenţi. Câteva concluzii: nu există şanse de a fi egali, nu se poate promova fără mită, lipsesc exemplele pozitive.

 Aici puteţi vizualiza centralizarea chestionarelor. :)  

Un subiect important abordat în cadrul trainingului a fost prezentarea legislaţiei pe tema corupţiei: cum şi unde sesizezi autorităţile, ce drepturi ai, ce nu se face şi cum trebuie să procedezi în situaţii delicate.

La finalul trainingului, participanţii care şi-au exprimat dorinţa de implicare activă şi de a face parte din echipa noastră de organizatori comunitari şi-au ales câte o temă pe care o vor rezolva în perioada următoare, cu ajutorul şi susţinerea echipei Erupţie Anticorupţie: trimiterea unor cereri de informaţii de interes public, participarea la o şedinţă a Consiliului local, consultarea bugetului local, contacte utile la nivel regional pentru sesizarea faptelor de corupţie, poveşti de implicare civică, monitorizarea presei locale pe tema corupţiei.

La Timişoara s-a conturat deja o echipă puternică de organizatori comunitari, iar acţiunile lor vor fi un început pentru a avea un oraş mai curat!

Comentarii

comentarii

Copyright 2012 Fundația SynergEtica.

Scroll to top