Ești aici: Acasă » Resurse » Materiale utile » Curs introductiv de educaţie civică pentru elevi

Curs introductiv de educaţie civică pentru elevi



I. Organizarea administrativă a României, la nivel local şi naţional

1. Organizarea puterilor în stat

Statul român, ca majoritatea statelor democratice de pe glob, este organizat într-un sistem tripartit. Cele trei mari puteri în stat sunt reprezentate de executiv (Guvernul), legislativ (Parlamentul) şi puterea judecătorească.

Trebuie înţeles că pentru ca democraţia să funcţioneze cât mai sănătos posibil, aceste trei mari puteri trebuie să fie independente una faţă de cealaltă, adică să nu li se intersecteze sau suprapună atribuţiile şi să fie pe picior de egalitate cât mai mult posibil. Bineînţeles că independenţa totală nu există între ele, deoarece reprezintă totuşi interesele unui singur stat, deci între cele trei puteri trebuie să existe o cooperare cât mai bună pentru atingerea binelui comun, adică cel al cetăţenilor pe care ei îi reprezintă şi gvernează.

Spre exemplu, cu toate că există nenumărate măsuri pentru ca justiţia să fie independentă, pentru ca judecătorii să nu fie influenţaţi de deciziile unor interese superioare, gândiţi-vă totuşi că legile se stabilesc în cadrul Parlamentului. Şi pentru punerea în aplicarea a deciziilor judecătoreşti, justiţia în ansamblul ei depinde de executiv.

Aceste relaţii de coordonare sunt perfect normale, trebuie privite în ansamblul lor ca parte dintr-un întreg, atâta timp cât nu depăşesc limitele de colaborare astfel încât activitatea decizională a judecătorilor să nu fie compromisă.

În acestă ordine de idei, vor fi prezentate în mare atribuţiile fiecărui organ menţionat, cum arată “normalitatea” pentru relaţiile dintre ele şi câteva noţiuni de care aveţi nevoie pentru a înţelege ceea ce se întâmplă în jurul vostru.

1.1 Parlamentul (organ legiuitor si reprezentativ)

1.1.1 Funcţii

Parlamentul are două mari funcţii. Prima şi cea mai importantă este funcţia legislativă. Asta nu înseamnă că numai parlamentul elaborează legi, ci înseamnă că numai parlamentul le votează, le adoptă, indiferent de cine sunt făcute. Până şi voi puteţi propune legi, dar le propuneţi către una din cele două camere ale parlamentului nostru, şi această lege poate să fie aplicată numai cu acordul lor.

Acest principiu se aplică inclusiv tratatelor internaţionale pe care le semnează România: chiar dacă guvernul şi preşedintele vor ca ţara noastră să adere la un tratat, nu se va putea fără acordul Parlamentului (ratificare).

O a doua funcţie foarte importantă pe care o are parlamentul este stabilirea direcţiilor principale ale statului. Pe scurt, parlamentul adoptă bugetul ţării, organizează forţele armate şi apărarea naţională, stabileşte starea de asediu sau de urgenţă (în cazul unui război, unui cataclism natural). În plus, aprobă programul guvernului.

1.1.2. Majoritate parlamentară vs. minoritate parlamentară

Ca să înţelegeți ce înseamnă toate astea, e nevoie de câteva explicaţii cu privire la partidele politice. Un partid politic este o asociaţie de cetăţeni care consideră că are vocaţia guvernării, care are ca scop exprimarea voinţei politice ale cetăţenilor.

Un partid are ceea ce se numeşte o “platformă”, adică un program, care explică lucrurile în care partidul crede şi cum are de gând să guverneze. Dacă cetăţenii se indentifică cu ceea ce spune un partid, va vota persoanele din partidul respectiv. Şi pentru ca Parlamentul să funcţioneze democratic, are nevoie de o majoritate de parlamentari dintr-un anumit partid, dar şi de o minoritate. Minoritatea parlamentară este foarte importantă pentru că temperează majoritatea, pentru ca aceasta să nu obţină un monopol absolut, care ar încălca cele mai fundamentale principii ale democraţiei.

2. Vot = universal, egal, direct, liber exprimat, secret

Ce înseamnă votul tău, la ce foloseşte şi ce votezi tu de fapt? Ei bine, totul este foarte simplu. Votul tău este un vot de încredere. De fiecare dată când veţi merge la vot, de fapt veţi spune cuiva că aveţi încredere în el să facă un anumit lucru.

Aţi observat că există mai multe tipuri de alegeri: din patru în patru ani sunt alegeri pentru parlamentari (deputaţi şi senatori), pentru primari, din cinci în cinci pentru Preşedinte (tocmai ca să nu coincidă cu cele parlamentare, ca oamenii să nu fie influenţaţi de vreun partid).

Votul este universal – toată lumea are voie să voteze, fără discriminare. Acum, votul unei femei are aceeaşi pondere ca votul unui bărbat, iar votul unei persoane înstărite ca votul unei persoane cu situaţie financiară precară. Voturile cetăţenilor, indiferent de sex, vârstă, stare financiară, etnie, opţiuni politice sau religie contează în egală măsură. Bineînţeles că există totuşi nişte limite, spre exemplu o limită minimă de vârstă, cea de 18 ani, una de cetăţenie: pot vota doar cetăţenii români, una morală: deţinuţii îşi pierd drepturile electorale, şi încă o condiţie care prevede ca persoana care votează trebuie să fie în deplinătatea facultăţilor mintale.

Votul este egal – fiecare cetăţean are dreptul la un singur vot şi nu mai mult, care au aceeaşi pondere indiferent de persoana care votează, este direct – alegătorii îşi exprimă direct opinia, fără reprezentanţi (exemplul Statelor Unite), este secret- este normal ca cetăţenii să îţi exprime în mod liber opinia, fără ca această manifestare să fie cunoscută de alţii si liber exprimat – asta înseamnă că eşti liber să participi sau nu la vot, iar în cazul în care participi să îţi manifeşti liber opinia. opusul, votul obligatoriu, se practică şi azi în Italia, Belgia sau Grecia.

3. Iniţiativa legislativă

Pot avea iniţiativă legislativă, adică să elaboreze de la 0 o lege şi să o propună parlamentului, trei categorii: parlamentarii, Guvernul şi cetăţenii. Iniţiativa populară trebuie să provină de la minim 100.000 de cetăţeni cu drept de vot, care să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării , iar din fiecare dintre aceste judeţe trebuie să existe cel puţin 5000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. Iniţiativa legislativă a guvernului se exprimă prin proiecte de legi, iar cea a parlamentarilor şi a cetăţenilor prin propuneri legislative. După îndeplinirea formalităţilor, se sesizează camera parlamentară competentă ca să o dezbată.

4. Puterea executivă

Guvernul are două componente : şeful Guvernului plus miniştri şi alţi membri. Şeful Guvernului, şi anume prim-ministrul, formează Guvernul şi programul lui. Ministerele execută legile în domeniul lor de activitate şi sunt subordonate Guvernului. Miniştrii sunt la conducerea fiecărui minister în parte şi răspund în faţa prim-ministrului.

Având un rol atât de important, cine numeşte prim-ministrul?  În România, şeful de stat, adică Preşedintele, desemnează un candidat propus de partidul care are majoritatea absolută în parlament. Acest candidat face o listă cu viitorii membri ai Guvernului şi întocmeşte un program, pe care le prezintă Parlamentului şi le cere votul de încredere. Acest vot de încredere se acordă cu majoritatea parlamentarilor, iar pe baza sa preşedintele României numeşte Guvernul.

5. Raporturile dintre Parlament și Guvern

De ce Guvernul nu poate funcţiona decât cu acordul Parlamentului? Pentru că membrii Guvernului nu sunt aleşi direct de către cetăţeni, în schimb deputaţii şi senatorii da. Astfel, parlamentarii reprezintă direct interesele voastre, iar dacă ei dau votul de încredere guvernului, înseamnă de fapt că îl dau cetăţenii, în mod indirect.

Se spune că rolul executivului este să ia decizii, să facă negocieri, să sancţioneze încălcările şi să se ocupe de problemele curente, ceea ce nu poate face o adunare parlamentară. Guvernul dispune de oameni de decizie bine ierarhizaţi şi de mijloace administrative şi financiare.

Totuşi, în activitatea lui, intervine şi legislativul, în următorul fel:

– Parlamentul stabileşte legile pe care Guvernul trebuie să le respecte.

– Parlamentul aprobă programul Guvernului  (neaprobarea lui duce la demisia guvernului).

– Parlamentul aprobă delegarea legislativă – şi Guvernul poate propune legi, denumite ordonanţe (simple sau de urgenţă), dar tot Parlamentul le aprobă.

– Parlamentul controlează activitatea guvernului, garanţie împotriva eventualelor abuzuri.

Dar şi executivul intervine în activitatea parlamentului, prin iniţiativa legislativă (cca. 90% din legile adoptate sunt de origine guvernamentală), dar şi cu prilejul referendumului, pe care guvernul trebuie să îl organizeze.

6. Preşedintele

Preşedintele reprezintă statul român. Asta înseamnă că în relaţiile interne şi intenaţionale, statul este reprezentat de şeful de stat.

În al doilea rând, el exercită funcţia de mediere între puterile statului, dar şi între stat şi cetăţeni. În plus, este comandantul forţelor armate în funcţie de Preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării.

Foarte important este şi faptul că Preşedintele promulgă legile după ce au fost votate de parlament. Are dreptul la o singură reexaminare a legii refuzate pentru promulgare.

II.  Cetăţenie şi democraţia participativă.

7. Interacţiunile dintre cetăţeni şi instituţiile statului.

7.1. Despre corupţie si anticorupţie.

Ceea ce trebuie să reținem în primul rând este că corupția nu trebuie asociată doar cu termenii de „mită” și „șpagă”, iar în realitate aceasta nu se rezumă doar la atât.  Când vorbim de corupție vorbim și de trafic de influență, de primirea de foloase necuvenite, de abuz de putere și de alte infracțiuni din aceeași familie.

O definiție a corupției a fost formulată de Transparency International: „Corupția este folosirea abuzivă a puterii publice încredințate pentru obținerea de beneficii personale.” Tocmai de aceea corupția este atât de periculoasă, întrucât tocmai autoritățile, care ar trebui să reprezinte interesele noastre și să ne protejeze, pot avea un comportament nereprezentativ, corupt și necinstit. Aici ne referim la organele executive, la organele judiciare, sistemul medical și multe altele de care depindem zilnic și are pot abuza atât de ușor de puterea lor.

Trebuie reținut că corupția implică bani, foloase materiale diverse și întotdeauna sunt doi vinovați: cel care ia și cel care dă. Pentru detalii vă recomandăm să răsfoiţi ghidul de nesupunere civică disponibil pe site-ul nostru.

Până atunci, vă dăm nişte sfaturi importante:

1) Oricând aveţi de-a face cu statul şi cu reorezentanţii săi, citiţi legislaţia în vigoare privitoare la subiectul care vă interesează.

Informarea activă şi responsabilă este primul pas înspre o societate mai bună şi mai echilibrată, necoruptă. Aflaţi-vă drepturile şi obligaţiile, sunt ale voastre…

2) Nu oferiţi niciodată bani sau alte foloase materiale unui funcţionar pentru activităţi care sunt în legătură cu funcţia pe care o deţine. Funcţionarul este deja plătit pentru serviciile pe care le oferă.

3) Dacă vi se cer favouri, bani sau alte foloase materiale de către un funcţionar în exerciţiul funcţiei sale, reaţionaţi imediat şi cereţi să vorbiţi cu superiorul acestuia. Dacă refuză în continuare, sunaţi la poliţie sau alertaţi direct la faţa locului Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) sau instituţiile abilitate.

8. România şi UE

Eşti cetăţean european şi ai drepturi. Ce drepturi ai?

În cadrul acestui capitol, nu vom pune accentul pe structura şi istoria Uniunii Europene, ci ne vom focaliza pe felul în care Uniunea Europeană ne ajută în special în mod individual, pe fiecare în parte, pe felul în care sunt protejate drepturile noastre.

După cum aţi aflat deja, aveţi, în calitate de cetăţeni ai unui stat, anumite drepturi şi obligaţii. Acestea sunt protejate în mod direct de către legea română, în funcţie de domeniul în care drepturile şi obligaţiile se încadrează: legea penală, legea civilă, legea comercială etc. Dar asta o ştiaţi deja, zicem noi.

Şi acum urmează întrebarea: unde anume intervine Uniunea Europeană în această chestiune?

Ei bine, aflaţi că drepturile garantate la nivel naţional, adică de legile româneşti, nu se bucură numai de această unică protecţie, ci de o dublă protecţie. Pe scurt, faptul că România este stat membru al Uniunii Europenel face ca voi, cetăţenii români, să dobândiţi o aşa-zisă “cetăţenie europeană”, în sensul că vă bucuraţi de mai multe privilegii. Important de reţinut este că, pe lângă privilegii economice şi ale libertăţii de circulaţie,  UE nu vă oferă mai multe drepturi fundamentale decât aveaţi anterior. Drepturile voastre fundamentale, precum dreptul la viaţă, la demnitate, la libertate fizică, religioasă sau de exprimare vă sunt garantate deja de către Constituţia României, legea fundamentală, dar şi de celelalte legi organice sau ordinare.

Uniunea Europeană are rolul de a se asigura că aceste drepturi nu vă sunt încălcate în propriul vostru stat. Dacă într-adevăr v-a fost încălcat vreun drept garantat de Uniune şi în ţara voastră justiţia a refuza să vă dea câştig de cauză, puteţi apela la UE. Tocmai pentru a vă putea ocroti în mod concret aceste drepturi, UE dispune de anumite mijloace: Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi de Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.

Mai multe detalii găsiţi pe site-ul oficial al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene: curia.europa.eu, şi pe site-ul ofocial al Uniunii Europene: europa.eu.

Articol realizat de către Ana Mărunţel, Cătălin Constantinescu şi Oana Ioniţă.

Comentarii

comentarii

Copyright 2012 Fundația SynergEtica.

Scroll to top