Ești aici: Acasă » Prim-plan » Dezbatere publică: “Transparenţa decizională în cadrul municipalităţii Timişoara”

Dezbatere publică: “Transparenţa decizională în cadrul municipalităţii Timişoara”


dezbatere Tm

Fundația SynergEtica, în cadrul proiectului Erupţie Anticorupţie (www.eruptieanticoruptie.ro), cu sprijinul Ligii Apărării Drepturilor Omului Timiş şi al Asociaţiei Pro Democraţia Timişoara, au organizat joi, 6 iunie 2013, de la ora 10.30, la Hotel Timişoara, sala Viena 1, o dezbatere publică cu tema “Transparenţa decizională în cadrul municipalităţii Timişoara”.

Această dezbatere a avut loc în contextul în care “s-au observat mai multe încălcări ale legii”, după cum a atras atenţia şi Cristian Bratu, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia Club Timişoara.

Codru Vrabie, consultant în domeniul bunei guvernări şi al administraţiei locale, a amintit în cadrul dezbaterii despre proiectul “oraşe de cinci stele”, care a fost valorificat la elaborarea Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

“Timişoara devenise un exemplu de bună practică, dar, în mai 2003, la doar o lună de la adoptarea legii, atât Consiliul Local Timişoara, cât şi Consiliul Judeţean Timiş adoptaseră hotărâri privind taxele pe anul următor fără să organizeze dezbateri publice pe această temă! Ne îngrijorează faptul că, la Timişoara, transparenţa decizională are un traseu sinusoidal. La ora actuală, avem motive de îngrijorare în această privinţă. Sunt multe oraşe din România care se uită la Timişoara ca la un model de bune practici şi am vrea să ştim cum putem face ca oraşul dumneavoastră să nu mai constituie un motiv de îngrijorare”, a spus Codru Vrabie.

Dezbaterea a fost moderată de Adrian Baboi-Stroe, expert în politici publice. De asemenea, au luat cuvântul reprezentanți ai instituţiilor publice din judeţul Timiş (Codruţa Botez—Instituţia Prefectului Timiş, Traian Stancu, consilier judeţean), ai mediului neguvernamental (Constantin Ivan, preşedinte LADO Timiş, Codru Vrabie, preşedinte EPAS, Cristian Bratu—Asociaţia Pro Democraţia, Petru Olariu—Federaţia Asociaţiilor de Locatari Timişoara, Nicoleta Tudor—Academia de Advocacy & Coaliţia 52) şi ai mediului academic. In total, peste 45 de participanţi au dezbătut subiectul transparenţei publice în municipiul Timişoara.

O serie de articole au apărut în presa timişoreană, cu privire la evenimentul nostru: Renasterea.ro, Ora de Timiş, Tvt89.

Fotografii din timpul evenimentului pot fi vizualizate pe pagina noastră de Facebook.

Acest proiect este finanţat, în parte, printr-un Grant al Ambasadei SUA la Bucureşti. Opiniile, concluziile, recomandările, etc, din cadrul acestui proiect, sunt ale autorilor şi nu reflectă în mod necesar pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.

Pentru informaţii suplimentare:

Simona Adam, Manager de proiect, tel: 0758.221.250, e-mail: simona@eruptieanticoruptie.ro

Comentarii

comentarii

Copyright 2012 Fundația SynergEtica.

Scroll to top