Ești aici: Acasă » Actualitate » Interviu cu mama elevei de la Școala 10 care a decis să spună NU șpăgii în învățământ

Interviu cu mama elevei de la Școala 10 care a decis să spună NU șpăgii în învățământ

Sursa foto: Captura You Tube

Sursa foto: Captura You Tube

Un interviu realizat cu mama unei eleve de la Școala 10 din București, cea care a înregistrat-o pe învățătoarea Dana Blându în momentul în care aceasta din urmă încerca foarte convinsă să le impună părinților faptul că Trebuie să ofere cadouri întregului personal al școlii. Pentru că a dorit să rămână sub anonimat, nu îi vom dezvălui numele, dar îi mulțumim pentru exemplu și curajul de care a dat dovadă! Suntem mândrii de ea și o susținem!

Am auzit cu toții despre povestea învățătoarei care pretindea diverse sume de bani pentru cadourile de Crăciun ale întregului personal al Școlii nr. 10 ”Maria Rosetti” din București.  În ce moment ați decis că este timpul să spuneți NU faptelor de corupție către care vă împingea atât de fermă doamna învățătoare?

Am decis sa spun NU  nesimţirii şi tupeului în primul rând. Dacă iniţial am hotărât că e momentul să îmi mut copilul la o altă şcoală, în momentul în care ne-a cerut cadouri pentru 17 colegi şi unul de la fiecare pentru dumneaei, „CĂ SĂ VADĂ CÂT O APRECIEM  INDIVIDUAL” am hotărât că un astfel de comportament nu trebuie ignorat, trebuie făcut public şi sancţionat.

Ce v-a motivat să faceți publică înregistrare? Nu v-a fost teamă?

Eu nu am fost un copil care să primească foarte multă atenţie din partea părinţilor, dar am învăţat să mă apăr singură, să spun NU, să nu plec capul, să nu accept lucruri pe care nu le înţeleg. În familie am învăţat că o contradicţie poate naşte progres, că trebuie să îţi spui punctul de vedere, că supunerea necondiţionată nu este o soluţie. Şi asta încerc să îi insuflu şi fiicei mele.

Am mai spus acest lucru…învăţătoarea ne întreba chiar în înregistrare „Aveţi puterea să vă puneţi împotriva curentului?”. Ştiam că nu am puterea, dar am identificat cine o are. Despre asta este vorba. În situaţii de acest fel realizezi că oamenii devin solidari. Mass media a avut rolul decisiv iar mesajele pe care le-am primit pe diverse reţele de socializare, cele mai multe de la necunoscuţi, mi-au dat forţă  să merg până la capăt. Fiecare în parte.

Ce reacții ați primit de la cei din jur după ce ați făcut publică această înregistrare?

Cei care mă cunosc foarte bine nu au fost surprinşi. M-au susţinut şi încurajat constant. La şcoală a mai fost un părinte care a înregistrat audio cu o zi înaintea mea, dar nu era hotărât ce să facă cu înregistrarea. Ceilalţi părinţi au fost rezervaţi la început, după care mi-au susţinut în număr tot mai mare acest demers. Aşa cum vă mai spuneam, restul oamenilor, care nu mă cunosc şi jurnaliştii mi-au fost un sprijin real pe tot parcursul. Şi le mulţumesc.

Au mai fost și alte momente înainte de cel pe care l-am văzut cu toții, în care învățătoarea a pretins diverse lucruri? A fost la fel de convinsă de corectitudinea acestor fapte?

Da, am cumpărat diverse lucruri, ”în sprijinul procesului educaţional”. Nu m-am cramponat foarte tare pentru că noi toţi cred că suntem sensibili şi mult mai toleranţi când vine vorba de copiii noştri. Doamna învățătoare ne-a explicat foarte ferm că şcoala de stat nu este una gratuită, că trăim într-o lume materialistă, etc. După apariţiile dumneaei şi a avocaţilor, nu cred că îşi asumă nicio vină. A declarat clar că nu se simte vinovată de nimic. Asta mă îngrijorează cu adevărat. Că un astfel de om se poate întoarce printre copii.

Cum credeți că s-a ajuns la această practică în școli? Ce îi determină pe părinți să fie martorii și în același timp susținătorii acesteia?

Nu ştiu dacă este un obicei „balcanic”, adânc înrădăcinat. Îmi aduc aminte că şi eu duceam cadouri când eram elevă însă niciodată lucruri costisitoare, niciodată nu ni s-a cerut vreun cadou şi niciodată nu s-a plâns nimeni de ceea ce i-am oferit.

Cred că e mai comod să te aliniezi, mult mai puţină bătaie de cap. Până la urmă nu cred că e tragic că la o serbare, de 1 martie sau cu ocazia zilei de naştere a învăţătoarei să se strângă bani şi să se cumpere un buchet de flori, un cadou făcut de copii sau un gest simbolic. În definitiv este vorba despre un gest sincer, copiii sunt ataşaţi de învăţătoarea lor, e frumos să oferi. Fiica mea le desenează şi decupează felicitări tuturor prietenilor. Încurajez cadoul făcut cu drag şi din suflet în aceeaşi măsură în care descurajez cadoul făcut pentru că trebuie, pentru că acesta constituie măsura aprecierii noastre sau pentru că de el depinde felul în care fiica mea urmează să fie tratată.

Sunt părinţi care se aliniază din comoditate şi care nu sunt dispuşi efectiv să se pună împotriva curentului şi care nu cred că trebuie condamnaţi. Cred că e foarte dificil să te opui sistemului, şcolii, părinţilor şi să rişti să ai un copil marginalizat, nedreptăţit. Cred că ajungi până la urmă să ai pe conştiinţa chiar soarta copilului tău. Problema este destul de complexă şi delicată… Nu trebuie tratată atât de tranşant, nu sacrificăm oi, sacrificăm generaţii întregi de copii…

Din punctul dvs de vedere, cum ați descrie profesorul alături de care un copil ar trebui să se formeze pentru viitor? Dar școala și sistemul care ar trebui să ofere cadrul propice pentru asta?

În primul rând un om dedicat. În momentul în care te dedici unei astfel de meserii, îţi asumi că este vorba despre nişte oameni în plină formare, că ai nevoie de abilităţi deosebite astfel încât să educi, să îi creşti responsabil, să formezi caractere şi să oferi o lecţie de viaţă. Cred că la această vârstă copiii noştri au nevoie de pedagogi înţelegători, înţelepţi, calzi şi autoritari în acelaşi timp. Nu e deloc uşor şi îi admir din suflet pe cei care reuşesc, mai ales că sunt remuneraţi mult sub limita decenței.

Privind acum în urmă, care este satisfacția pe care v-o aduce gestul dvs de curaj?

Singura satisfacţie reală este că Maria nu o va mai avea că învăţătoare. Dincolo de asta, am fost cu toţii martorii unei uşoare dezmorţeli. Văd că toată lumea filmează, planează peste tot teama şi suspiciunea… Ceea ce până la urmă e bine. Măcar de frică, unii nu vor mai cere şi alţii nu vor mai da. M-au bucurat de asemenea semnalele oamenilor care nu mă cunosc deloc. Au fost pozitive, de susţinere, m-au ajutat enorm şi mi-au dat încredere că lucrurile se vor schimba!

Aveți vreun mesaj pentru cei care s-au confruntat, se confrunta sau se vor confrunta cu situații asemănătoare cu cea prin care ați trecut?

Mă gândesc în acest sens să îmi constitui o asociaţie, un ONG… Cred că demnitatea, stima de sine te ajuta să nu te degradezi ca persoană şi mai cred că în momentul în care expui un astfel de caz eşti în primul rând eroul copilului tău şi al familiei tale. Şi asta contează cel mai mult până la urmă. Tehnologia ne ajută enorm, presa expune şi sancţionează dur astfel de situaţii aşa încât vă îndemn pe toţi să acţionaţi! Îmi doresc să îi ajut pe cei care nu se simt pregătiţi, nu ştiu de unde să înceapă, au ezitări… E un sentiment de eliberare în momentul în care denunţi ceva care contravine normelor şi valorilor în care crezi. Şi merită încercat!

Vă mulțumesc!

Interviu realizat de Denise Mihalache

 

Comentarii

comentarii

Copyright 2012 Fundația SynergEtica.

Scroll to top