Ești aici: Acasă » Actualitate » Monitorizarea presei » Monitorizarea presei pe tema (anti)corupţie în perioada 11-17 martie 2013

Monitorizarea presei pe tema (anti)corupţie în perioada 11-17 martie 2013


11,17 MARTIELuni: 11 Martie 2013

Raport dur: România trebuie să renunțe la FMI. Politicienii să-și asume adoptarea euro

România trebuie să renunțe la acordul cu Fondul Monetar International, întrucat întelegerile de pană acum au permis doar amânarea reformelor şi evitarea confruntarii cu presiunea pieţelor, iar clasa politică să asume calendarul aderării la euro şi pactul fiscal, se arată într-un raport SAR.

Va reuși ANR să elimine șpaga de la examene?

Personalul navigant va fi supravegheat video în timpul examinărilor, evaluările vor fi numai de tip grilă, iar reprezentanţii comisiilor vor fi aleşi aleatoriu. Examenul practic va fi reintrodus şi va fi susţinut pe simulatoare de navigaţie. Noul director general al Autorităţii Navale Române, Andrian Mihei, a propus câteva schimbări la nivelul instituţiei pe care o manageriază de curând. În primul rând, este vorba de inaugurarea unei săli de examinare pentru personalul navigant, în care ieri s-au desfăşurat primele examene pentru aspiranţii brevetului de comandant, ofiţer maritim, şef mecanic sau timonier. Directorul ANR vrea să mizeze pe transparenţă totală în ceea ce priveşte modul de desfăşurare a examenelor. „Sunt zvonuri vizavi de ce se întâmplă cu aceste examene şi am vrut să ridicăm acest voal şi să vedeţi şi dumneavoastră modul în care se desfăşoară acest examen. Doresc să avem un parteneriat de transparenţă. Chiar astăzi (n.r. ieri) a început un curs vizavi de implementarea programului anti-corupţie, program guvernamental”, a declarat Mihei.

Raport SAR: coruptia este principala amenințare pentru relansarea economică

Clientelismul politic şi coruptia au dus de râpă bugetul României şi reprezintă cea mai mare ameninţare pentru creşterea economică, susţine un nou raport al SAR care va fi lansat joi, 14 martie, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene din România . Raportul prezintă  dovezi pe baza datelor Eurostat că ţări cu corupţie semnificativă, ca Italia, Grecia sau România cheltuiesc banul public pe un tipar cu totul opus ţărilor scandinave, cele mai bine guvernate de pe continent. Banii sint cheltuiţi pe proiecte discreţionare, stadioane, catedrale sau parcuri, în vreme ce domenii cheie pentru dezvoltare, ca sănatatea şi educaţia rămân cronic subfinanţate.

Omul de afaceri Liviu Jitea și alte șapte persoane au fost arestați preventiv, duminică, de Tribunalul Galați, în dosarul de contrabandă cu alcool cu un prejudiciu de opt milioane de euro, procurorii DIICOT făcând recurs la decizia magistraților.

Marți: 12 Martie 2013 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova l-au retinut pe MARIN MIRCEA DANIEL, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul I.P.J. Dolj – Biroul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, în sarcina căruia s-au reţinut  infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă. Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt: În cursul lunii februarie 2013, inculpatul Marin Mircea Daniel a pretins de la un denunţător o unitate centrală de calculator, în valoare de 2.500 lei, pentru ca în schimb să propună o soluţie favorabilă în dosarul penal în care îl cercetează pe denunţător pentru o infracţiune la legea armelor şi muniţiilor şi pentru a interveni la procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, astfel încât, în respectivul dosar, să se aplice o sancţiune administrativă şi să se dispună restituirea armei către denunţător.

Poliţiştii ilfoveni au descins, marţi dimineaţă, în locuinţa lui Andrei Ştefan Ropcea, cunoscut ca Randi, component al trupei Morandi, într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul a fost evaluat la aproximativ 100.000 de euro. Potrivit unor surse apropiate anchetei, Randi şi fratele acestuia deţin o firmă prin intermediul căreia au organizat mai multe evenimente, însă nu ar fi trecut onorariile în contabilitate.
 
Miercuri: 13 Martie 2013

Executor judecătoreac din Iași arestat pentru corupție. Executorul judecătoresc Dan Călin PIPERNEA din Iaşi  a fost arestat 29 de zile, fiind acuzat de procurorii anticorupţie că a executat silit Primăria Iaşi, în baza unor acte false, însuşindu-si nelegal circa  460.000 lei. El este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial; fals intelectual; instigare la infracţiunea de fals intelectual; spălare de bani.

Judecătoare reținute pentru corupție. Două judecatoare de la Tribunalul Bucureşti au fost reţinute, joi. 14 martie, fiind acuzate de fapte de corupţie. Este vorba despre şefa secţiei penale a tribunalului, Antonela Costache şi judecatoarea Viorica Dinu, conform Digi 24. Procurorii au primit aviz de la secţia de judecatori a CSM. ”Secţia pentru judecatori a incuviintat solicitarea DNA de perchezitie corporala si domiciliara privind pe judecatoarele Antonela-Annemary Costache si Viorica Dinu, de la Tribunalul Bucuresti. De asemenea, ca urmare a aceleiasi solicitari a Directiei Nationale Anticoruptie, Sectia pentru judecatori a incuviintat retinerea si arestarea preventiva a celor doua judecatoare de la Tribunalul Bucuresti. Procurorii anticoruptie, conform actului prin care s-a solicitat incuviintarea, au inceput urmarirea penala fata de Antonela-Annemary Costache si Viorica Dinu privind infractiunile de trafic de influenta si luare de mita”, se arata intr-un comunicat CSM, remis joi dimineata Ziare.com.

Primarul Dăneșan, condamnat penal. Judecătorii de la Curtea de Apel Mureş l-au condamnat la doi de închisoare cu suspendare pe primarul Sighişoarei, Dorin Dăneşan. Unul dintre cei mai importanţi edili ai USL din Transilvania, Dorin Dăneşan, primarul Sighişoarei din anul 2000, a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie. Decizia judecătorească a fost luată de magistraţii de la Curtea de Apel Mureş, care au judecat recursurile declarate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi de Dorin Dăneşan împotriva unei sentinţe a Judecătoriei Sighişoara, prin care primarul USL era condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, scrie România Liberă.

Un avocat de la Baroul Iași, arestat pentru abuz în serviciu și fals. Avocatul Dan Pipernea de la Baroul Iaşi, fost executor judecătoresc, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, după ce ar fi pus în aplicare, cu rea credință, o procedură de executare silită şi şi-ar fi însuşit ilegal aproape 470.000 de lei, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Potrivit sursei citate, Pipernea este cercetat penal pentru: abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial; fals intelectual; instigare la infracțiunea de fals intelectual şi spălare de bani, informează Mediafax.

Joi: 14 Martie 2013
Omul de afaceri Nelu Iordache, cercetat în stare de arest preventiv pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii alocaţi pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad, rămâne în detenţie, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a respins, joi, recursul faţă de prelungirea duratei măsurii, transmite Mediafax. În 26 februarie, Tribunalul Bucureşti a prelungit cu 30 de zile, din 1 până în 30 martie, măsura arestării preventive a lui Iordache, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Decizia Tribunalului a fost contestată de omul de afaceri la Curtea de Apel Bucureşti, care a respins joi recursul, hotărârea fiind definitivă.

 

Un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa a fost reţinut ieri, 13 martie, de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, ca urmare a unui flagrant organizat împreună cu ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Constanţa. Poliţistul a fost prins în timp ce primea suma de 2.200 lei de la un denunţător, pentru a nu lua măsurile legale într-un dosar penal în care acesta era cercetat pentru încredinţarea unui autoturism cu numere false unei persoane depistate în trafic.

Avocat condamnat de trei ori pentru trafic de influenţă, extrădat din Italia după ce a vrut să fugă de justiţie, scrie Adevarul.ro.

O tânără din Republică Moldova i-a oferit suma de 200 de lei unui polițist de frontieră, pentru a o lasă să între în România, deși nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege. Tânăra s-a ales cu dosar penal.

Vineri: 15 Martie 2013
Two Romanian judges were arrested Friday on charges of seeking tens of thousands of euros in exchange for helping to set free several detainees.
Viorica Dinu and Antonela Costache of the Bucharest court are accused of agreeing to take 150,000 euros ($196,000) in January, promising to intercede with other judges in favour of a Romanian businessman, Dinel Nutu, detained over fraud.

Prosecutors said the manoeuvre failed so the two judges handed back 55,000 euros they had received in advance from Nutu’s brother.

 Judecătorii Curții de Apel s-au arătat îngăduitori cu un medic pășcănean care a amânat operația până când pacientul i-a murit. Pe 15 ianuarie 2010, Vasile A. a căzut în grajd și și-a fracturat gamba dreaptă. El a ajuns în grijă lui Corneliu Mihăilescu, șeful Secției de Chirurgie de la Spitalul Municipal Pașcani, care, după ce a luat 100 de lei de la tatăl rănitului, i-a asigurat că se va ocupă de pacient. Vasile avea dureri mari și operația s-a tot amânat cu zilele. Când rudele lui au revenit la spital, medicul a spus că trebuie să-i facă o cinste. Aluzia a fost înțeleasă de cumnat, care i-a întins 300 de lei. Esculapul i-a luat și le-a zis că întâi se va ocupă de o femeie, apoi de Vasile. După trei ore însă, sateanul tot nu intrase în operație, așa încât familia a început să se agite. Abia atunci, un alt medic a cerut că omul să fie dus în sală de operație. Până să fie anesteziat, omul a intrat în comă și în doar 45 de minute a murit. Abia atunci, Mihăilescu le-a înapoiat oamenilor banii și i-a convins să nu ceară efectuarea autopsiei.

Sâmbăta: 16 Martie 2013

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa l-au reţinut pe ŞTEFANCO RĂZVAN, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, uz de fals, participaţie improprie la fals intelectual şi fals în declaraţii (trei infracţiuni) în legătură cu dorinţa sa de a intra ilegal în posesia unor  terenuri din Mangalia, Eforie, Agigea. De asemenea, procurorii anticorupţie au pus-o sub învinuire şi au reţinut-o pe GHEORGHE SILVIEA, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de mărturie mincinoasă şi tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Ambii reţinuţi de DNA au primit mandate de arestare pentru 29 de zile.

Magistratul suspendat Radu Moisescu va trebui să fie prezent astăzi la un nou termen de judecată al dosarului în care este acuzat de fapte corupţie, scrie bzi.ro.

Fostul primar al comunei constănţene Agigea Ion Ioniţă a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare, fiind acuzat de mai multe fapte de corupţie, printre care deturnare de fonduri şi înşelăciune.

Duminică: 17 Martie 2013
Un medic ginecolog din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce ar fi pretins sume de bani de la două tinere pentru a le face chiuretaje, una dintre acestea având o sarcină extrauterină, informează România TV. Medicul ginecolog Radu Nicon a fost reţinut, duminică dimineaţă, după ce i s-a organizat un flagrant. Anterior, medicul ginecolog ar fi pretins de la două tinere sumele de 500, respectiv 1.000 de lei pentru a le efectua chiuretaje, în cazul uneia dintre fete intervenţia de întrerupere de sarcină fiind obligatorie întrucât avea sarcină extrauterină.
Monitorizarea de presa a fost realizata de catre Alexandra Mamota si Andreea Dumitru.

Comentarii

comentarii

Copyright 2012 Fundația SynergEtica.

Scroll to top