Ești aici: Acasă » Actualitate » Revista presei pe tema corupției: 24 decembrie 2012 – 6 ianuarie 2013

Revista presei pe tema corupției: 24 decembrie 2012 – 6 ianuarie 2013

25 decembrie 2012

RETROSPECTIVĂ/ Justiţia română în 2012, marcată de selecţia noului procuror general şi a şefului DNA

În 2012, Ministerul Justiţiei a fost condus de patru miniştri – Cătălin Predoiu, Titus Corlăţean, premierul Victor Ponta (care a asigurat interimatul funcţiei) şi Mona Pivniceru -, de la fiecare dintre aceştia aşteptându-se în perioada mandatului să facă nominalizările pentru funcţia de procuror general al României şi procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Mai multe detalii aici: www.agerpres.ro

 

 

26 decembrie 2012

Pâinea la negru. Cum a ajuns panificaţia cea mai evazionistă afacere din România

1 miliard de euro. Aceasta ar fi valoarea afacerilor la negru din sectorul de panificaţie. A depăsit toate domeniile evazioniste, de la carburanţi la fructe şi legume, plasându-se pe primul loc în topul celor mai „negre” business-uri din economie. Cum a ajuns pâinea românilor jucăria baieţilor deştepţi, vedeţi într-o analiză DailyBusiness.ro

Mai multe detalii aici: www.dailybusiness.ro

27 decembrie 2012

Ministrul Pivniceru a transmis către preşedintele Băsescu propunerile pentru funcţiile de procuror general şi procuror şef al DNA: Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a transmis joi preşedintelui Traian Băsescu propunerile pentru numirea în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lui Niţu Tiberiu Mihail, respectiv a lui Irimie Ioan pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, se arată într-un comunicat transmis presei de Ministerul Justiţiei. În luna noiembrie, Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie au primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii.

Mai multe detalii aici: www.hotnews.ro

30 decembrie 2012

Parlamentarii şi oamenii de afaceri, cei mai vânaţi oameni de procurorii anticorupţie în 2012

Printre cei cercetaţi pentru evaziune fiscală, trafic de influenţă, corupţie sau crimă organizată, s-au numărat parlamentarii Ion Stan şi Alin Trăşculescu, dar şi oamenii de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, Nelu Iordache sau foştii funcţionarii publici Sorin Blejnar, Viorel Comăniţă şi Ioan Andreica.

Mai multe detalii aici: www.antena3.ro

 

2 ianuarie 2013

Dosarul de corupţie al afaceristului Corneliu Prunache s-a prescris

Omul de afaceri Corneliu Prunache, care a patronat firma Aispa Star 95 şi unul dintre apropiaţii liderului PSD Vrancea Marian Oprişan, a scăpat basma curată în dosarul de corupţie în care a fost judecat timp de mai mulţi ani pentru că ar fi fraudat fonduri europene.

Mai multe detalii aici: www.adevarul.ro

 

3 ianuarie 2013

Arad: Poliţist rutier trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Un poliţist din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Arad a fost trimis în judecată după ce fusese reţinut de procurori în luna octombrie a anului trecut pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Mai multe detalii aici: www.agerpres.ro

Fosta soţie a fostului ministru PSD al Agriculturii, Petre Daea, acuzată de fraude imobiliare

Ea este acuzată de infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice după ce, în calitate de membru al Comisiei Locale de Fond Funciar Drobeta Turnu Severin, a întocmit ilegal procesul-verbal de punere în posesie cu teren în suprafaţă de 0,87 hectare pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin.

Mai multe detalii aici: www.evz.ro

 

4 ianuarie 2013

Fost primar judecat pentru corupţie, şef la Protecţia Consumatorului

A stat opt ani la cârma unei primării măcinate de scandaluri, perioadă în care a reuşit să-şi pună în cap toţi sătenii urmare a unor afaceri suspecte cu terenuri, intrate în vizorul procurorilor. Este cercetat, alături de alţi trei judecători, într-un dosar de corupţie cu privire la o intabulare suspectă a 182 ha.

Mai multe detalii aici: www.vrn.ro

Iată cum se fură la o instituţie importantă din Iaşi

La Aeroportul Internaţional Iaşi, neregulile curg pe bandă rulantă • O firmă de apartament şi-a atribuit un contract de peste 3 milioane lei privind achiziţia unei autospeciale de deszăpezire

Mai multe detalii aici: www.bzi.ro

Procuror DNA: “România riscă să suporte toate penalizările aferente, ca urmare a constatării fraudelor în cazul lui Nelu Iordache”

Angajaţii Romstrade au declarat la DNA că se încearcă distrugerea unor calculatoare în care se află documente compromiţătoare. Nelu Iordache a refuzat confruntarea cu fostul său partener de afaceri, milionarul Gheorghe Cruceru. Au apărut primele victime ale denunţurilor făcute de Nelu Iordache la DNA: funcţionari din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi din Ministerul Transporturilor.

Mai multe detalii aici: www.evz.ro

5 ianuarie 2013

Foşti şefi din CFR, achitaţi la Cluj într-un dosar de corupţie

Patronul fabricii Remarul 16 Februarie, Călin Mitică, a fost achitat de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul în care a fost judecat alături de alte opt persoane pentru fapte de corupţie. Potrivit dosarului, Călin Mitică a fost judecat pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave. Cei nouă au fost deferiţi instanţei de DNA Cluj în anul 2010 pentru o fraudă de 700.000 de euro.

Mai multe detalii aici: www.ziarulfaclia.ro

Comentarii

comentarii

Copyright 2012 Fundația SynergEtica.

Scroll to top